Elevii Școli Gimnaziale Zăvoi au avut oportunitatea de a participa la proiectul educațional „Ranger Junior – Munții Țarcu”, desfășurat în cadrul Liceului „Sfântul Dimitrie” din Teregova. Proiectul a inclus o serie de activități educative și interactive, menite să contribuie la formarea unei atitudini responsabile față de protecția mediului, la promovarea unui stil de viață sustenabil și la valorizarea patrimoniului cultural local, prin evidențierea tradițiilor și obiceiurilor zonei.
Participarea la acest proiect a reprezentat o experiență valoroasă, care a consolidat legătura participanților cu natura și a accentuat importanța conservării biodiversității din Munții Țarcu. Exprimăm recunoștința noastră organizatorilor și gazdelor pentru efortul depus, implicarea activă și ospitalitatea deosebită oferită pe parcursul desfășurării activităților.






