În cadrul protocolului de colaborare încheiat între Școala Gimnazială Zăvoi și Parohia Voislova , elevii Școlii Primare Voislova, însoțiți de doamna directoare Bogdan Ramona și de doamnele învățătoare, au participat în luna noiembrie la Sfânta Liturghie.Sfânta Liturghie a avut loc în Parohia Voislova, în data de 2 noiembrie, conform planificării activităților derulate în Cercul Misionar-Pastoral […]
Parteneriat Școala Gimnaziale
Un număr de 46 de elevi ai Școlii Gimnaziale Zăvoi beneficiază, începând cu luna noiembrie, de serviciile socio-educaționale oferite de către Episcopia Caransebeșului prin intermediul Centrului de Tineret Zăgujeni, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană intitulat „Măsuri integrate pe teritoriul GAL Țara Gugulanilor”. Beneficiarii proiectului sunt copii proveniți din familii aflate în risc de excluziune socială, […]
Bogățiile toamnei
Miroase a toamnă, a roade bogate, a mere roșii și gutui. Tabloul viu colorat al naturii ne încântă ochii și sufletul. Elevii Școlii Gimnaziale Măru au sărbătorit toamna și frumusețile ei prin proiectul „Bogățiile toamnei”. Activitățile au constat în pregătirea de produse culinare folosind legume și fructe de toamnă și expoziții tematice.
Festivalul Toamnei 21.10.2022
Hai cu noi la alergat! „
În data de 11 octombrie 2022 s-a desfășurat, pe stadionul din comuna Zăvoi, activitatea outdoor: ,, Hai cu noi la alergat!”, în cadrul Programului Național Pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), aprobat prin H.G nr. 1309/2021, program finanțat prin granturi PNRR. Școala Gimnazială Zăvoi este una dintre cele 33 de unități școlare eligibile în prima rundă […]
Excursie Sibiu
Elevii şcolii gimnaziale Zăvoi au vizitat grădina zoologică, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, Turnul Ceasului şi centrul oraşului.
Let’s Do It, Romania!
Din 2009 pana în prezent, în cadrul Zilei de Curățenie Națională, peste 2.100.000 de voluntari au luat parte la acțiunile Let’s Do It, România! desfășurate la nivel național.
Festivitatea de deschidere a n...
După o vacanţă frumoasă şi plăcută, ne aflăm astăzi la începutul unui nou an şcolar, cu o semnificaţie deosebită pentru cei care îi trec pragul cuprinşi de dorinţa cunoaşterii şi a acumulării de cât mai multe cunoştinţe folositoare pentru viaţa de zi cu zi. Trăim astăzi cu toţii un moment emoţionant şi special pe care […]
Structura anului scolar 2022-2...
Anul școlar 2022—2023 este structurat astfel: Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; Modulul 3 – […]






