„Să ne cunoaștem țara și trecutul ei”,

Frumoasă este copilăria, frumoși sunt copiii!

Sfârșitul lunii mai, înmugurirea timidă a verii a îndemnat  elevii clasei a IV-a, aflați la sfârșit de ciclu primar, spre o lecție altfel, o activitate outdoor:  „Să ne cunoaștem țara și trecutul ei”, coordonată de profesor învățământ primar Apostu Mihaela și profesor învățământ primar Mustăcilă Ana, de la ȘCOALA GIMNAZIALĂ ZĂVOI.

O vizită la MUZEU, o lecție în aer liber, ţine locul a o sută de poveşti şi explicaţii.

Acţiunea este şi mai valoroasă, fiind realizată cu întregul colectiv de elevi. Ea va putea fi evaluată integrat,  într-un proiect ce va cuprinde cunoștințe de istorie, de limba și literatura română, geografie,  educație civică, muzică și mișcare, arte vizuale/ abilități practice, matematică, educație pentru sănătate.

         Pe lângă cunoştinţele dobândite sau consolidate, recapitulate în timpul acestei activități, elevii au avut ocazia să-şi educe conduita comportării într-un mijloc de transport şi într-un spaţiu public.

Așa că dimineața însorită de 31 mai  2025 ne-a găsit în microbuzul școlar, în drum  spre Drobeta-Turnu Severin, Jud. Mehedinți.

Primul obiectiv vizitat a fost muzeului Barajului Porțile de Fier I, Gura Văii. Aici am pătruns tainele producerii energiei electrice, am observat macaralele uriașe, după ce am coborât aproximativ cinci etaje. Am calculat, transformat, ne-am pus probleme, am întrebat și am aflat tainele marii realizări de pe Dunăre ( 1970).

Programată din timp a fost vizita Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin, cu toate secțiile sale: expozițiile Secțiilor Arheologie-Istorie, Etnografie și Artă Populară, Știintele Naturii-Acvariu, Planetariu și Pedagogie Muzeală, Parcul Arheologic în aer liber, cu piciorul Podului lui Apolodor din Damasc.

Am simțit împreună emoția unui trecut glorios, am ,,mers” pe urmele strămoșilor noștri, pas cu pas, am citit documente vechi, am observat obiecte atent conservate care le-au aparținut, am studiat modul lor de viață din cele mai vechi timpuri, până în prezent, pe perioade istorice, atent și fidel reconstituite.  Ne-am bucurat privirea cu natura primitoare, colorată în verdele cel mai curat, spălat de ploile trecute, de roșul și albul trandafirilor îmbietori, care ne spuneau povestea insulei Ada-Caleh, acoperită de apele Dunării când s-a construit barajul Porțile de Fier.

Împletite armonios, informațiile s-au structurat pe scheme mentale,  oferite de modul în care a fost conceput acest muzeu, unul din cel mai bogate și frumoase și țară.

La întoarcere am vizitat centrul stațiunii Herculane, am mers pe urmele prințesei Sisi. Am admirat Domogledul, cu vestitul pin negru de Banat și râul Cerna, apă care se varsă apoi în Dunăre la Orșova, un alt popas al nostru. Aici am admirat Dunărea în toată splendoarea sa, vegetația și fauna specifică defileului Dunării, vaporașul, barjele ce transportau mărfuri. Am salutat pământul sârbesc, punctând astfel și noțiunile de geografie legate de vecinii noștri de la sud-vest.

Am urmărit pe bolta senină Soarele, despre care aflasem atâtea la Planetariu, am reușit și cu ajutorul lui să ne orientăm, verificându-ne apoi cu harta și gps-ul telefoanelor.

În săptămâna aceasta,  2-6 iunie vom disemina acest proiect de sfârșit de ciclu primar, urmând să realizăm un portofoliu cu documentele  și impresiile din excursie.

Grupul a fost format din 13 elevi de clasa a IV-a și 3 cadre didactice însoțitoare, învățătoarele și consilierul școlar, care a putut observa comportamentul  viitorilor elevi de clasa a V-a și a-i consilia la nevoie. Au fost integrați elevi cu CES sau provenind din medii defavorizate.

Personal, cred că ne-am îndeplinit misiunea, elevii și-au asigurat material pentru prelucrarea în creuzetul minții și conștiinței, valoarea apartenenței lor la un popor vrednic, ingenios, viteaz, dar sensibil la frumos, creștin prin definiție.