Probabil că aţi întâlnit din întâmplare – într-o agendă sau ziar – menţiunea „Ziua Europei” pentru data de 9 mai şi v-aţi întrebat care este semnificaţia acesteia…
Foarte puţini ştiu, probabil, că la 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. În acea zi, la Paris, pe fundalul pericolului izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene. De fapt, ministrul francez a propus crearea unei instituţii europene supranaţionale, care să gestioneze industria cărbunelui şi oţelului – sector care constituia baza întregii puteri militare. Iar ţările cărora le fusese adresat apelul aproape că se distruseseră reciproc într-un conflict ce a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.
Prin urmare, totul a început în acea zi. Iată de ce, în 1985, liderii UE întruniţi la summitul de la Milano au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.
Orice ţară care alege în mod democratic să adere la UE preia şi valorile fundamentale de pace şi solidaritate ale Uniunii. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială (care însă ţine cont de dimensiunile de mediu şi regională) şi prin garantarea unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii.
Deşi, de facto, Europa exista de secole, în absenţa regulilor şi a instituţiilor, elementele care o uneau nu au fost suficiente pentru a preveni, în trecut, tragediile cele mai îngrozitoare, iar eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau, deseori, pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii. În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol pozitiv în lume.
Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Mai există numeroase deficienţe şi imperfecţiuni evidente, inclusiv pentru că proiectul început după cel de-al Doilea Război Mondial este încă unul nou în istorie. Dar Uniunea Europeană se află în slujba cetăţenilor săi. Cetăţeni care, păstrându-şi valorile, obiceiurile şi limba, ar trebui să se simtă – şi se simt! – în Europa ca acasă.