Un număr de 46 de elevi ai Școlii Gimnaziale Zăvoi beneficiază, începând cu luna noiembrie, de serviciile socio-educaționale oferite de către Episcopia Caransebeșului prin intermediul Centrului de Tineret Zăgujeni, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană intitulat „Măsuri integrate pe teritoriul GAL Țara Gugulanilor”. Beneficiarii proiectului sunt copii proveniți din familii aflate în risc de excluziune socială, din localitățile: Zăvoi, Voislova și Măru și se desfășoară în parteneriat cu Școala Gimnazială Zăvoi, Parohia Măru și Primăria Comunei Zăvoi.
Pe parcursul lunii noiembrie, echipa de experți ai Centrului de Tineret Zăgujeni, alături de voluntarii centrului, au desfășurat activități săptămânale cu beneficarii din comună, acestea având loc alternativ, la Măru și la Zăvoi. Primele activități au avut caracter de intercunoaștere și consolidare a grupului, după care au urmat primele ateliere cu caracter socio-educativ, de comunicare și lucru în echipă, desfășurate pe grupe de vârstă, în baza curriculei centrului.
Activitățile din luna decembrie,vor continua de două ori pe săptămână, atât la Școala din Zăvoi cât și în satul aparținător Măru, specialiștii centrului propunându-și diversificarea programelor derulate, precum și orgnizarea unor activități specifice perioadei, cum ar fi „ Ghetuțele lui Moș Nicolae”, colinde de Crăciun , și ateliere de decorațiuni de iarnă.
Scopul serviciilor oferite în cadrul Centrului de Tineret Zăgujeni este prevenirea abandonului şi a instituţionalizării copiilor, prin asigurarea unei mese calde și a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere–socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere şi educare pentru părinţii sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.